Romania vs. Ucraina
Romania şi Ucraina vor afla foarte curînd care dintre ele va pune mîna pe gazele şi petrolul din Insula Şerpilor. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a anunţat că pe 3 februarie va da verdictul în cazul delimitării platoului continental dintre cele două state. Verdictul vine să pună capăt unui proces care a început la Haga în septembrie anul trecut şi-n care Curtea a audiat în multe rînduri cele doua părţi. Practic, Curtea va stabili, geografic, cum se va împărţi platoul continental al Mării Negre şi va fixa zonele economice exclusive ale celor două părţi. Pentru Romania miza este uriaşă. Deşi în urma acestui proces, Insula Şerpilor nu va mai reveni statului roman, odată ce a renunţat de bunăvoie la ea în urma cu 12 ani, pentru noi, un verdict pozitiv este de o importanţă colosală. În sudul Insulei există un zăcămînt de hidrocarburi bogat în milioane de tone de petrol şi miliarde de metri cubi de gaze naturale. Cu alte cuvinte, o mană cerească în actualul context internaţional al crizei gazelor.









