Stenogramele unui santaj
Încă o lovitură pentru Mircea Băsescu. Procurorii DNA au admis ca probă filmuleţele făcute de fiul lui Bercea Mondial. Înregistrările au fost evaluate şi certificate de un expert din cadrul Direcţiei Anticorupţie, iar mai apoi au fost depuse ca probă la dosarul cauzei. Între timp au apărut şi stenogramele de la flagrantul organizat de fratele preşedintelui în colaborare cu procurorii. În discuţiile purtate de acesta cu familia lui Bercea Mondial s-ar fi negociat un armistiţiu pentru ca tot scandalul să nu ajungă în presă şi mai ales...în justiţie.










