Vizita la medic dăunează grav sănătăţii

În ultimii doi ani, Colegiile Judeţene ale Medicilor au înregistrat 801 de dosare de malpraxis. Dintre acestea, 800 au fost soluţionate, însă în avantajul medicilor, şi un singur doctor a pierdut definitiv dreptul de a practica medicina.
 
Cei mai mulţi medici au fost pedepsiţi pentru erorile medicale comise doar cu o uşoară mustrare, o amendă sau un vot de blam din partea colegilor. Sistemul medical românesc este departe de a fi perfect. O dovedeşte o simplă vizită într-unul dintre spitalele din România, dar mai ales sutele de reclamaţii de malpraxis depuse de pacienţii români.
 
Aflati poveştile impresionante ale unor oameni care au fost mutilaţi de medici români, astăzi, la ora 18.00, la Focus, în cadrul campaniei “Stop indiferenţei! Sănătatea, în comă”, numai la Prima TV.  
         
Dacă v-aţi confruntat cu situaţii de acest gen sau ştiţi cazuri care dovedesc starea deplorabilă a sistemului sanitar din România, nu ezitaţi să ne scrieţi la adresa stopindiferentei@primatv.ro sau sunaţi la numărul 0731.496.369.
viewscnt

Din aceeași categorie