O bătrânică din Noua Zeelandă a intrat într-o bibliotecă din oraşul Auckland şi a întrebat ce penalizare are de plătit pentru că abia azi returnează o carte pe care a luat-o în 1948. Secretara bilbiotecii a crezut că nu aude bine sau că este victima unei farse, dar chiar aşa stăteau lucrurile. Cartea fusese împrumutată în 1948, când eroina noastră era o fetiţă şi că la scurt timp părinţii au decis să se mute din localitate. Ea a luat cartea în noua casă, iar dacă cei de la bilbiotecă nu au contactat-o a păstrat cartea, dar apoi a uitat de ea vreme de peste 60 de ani. Acum a găsit-o într-o cutie veche şi s-a decis să o returneze totuşi, ca un arc peste timp. Dacă i s-ar aplica amenda de întârziere pentru cele aproape 25.000 de zile, femeia ar avea de plătit echivalentul a 5.000 de dolari americani. Deoarece cartea era în bună stare dar şi pentru că va rămâne un episod interesant în istoria oraşului, conducerea bilbiotecii a decis să o scutească de amendă pe femeie. Cu aceeaşi ocazie, i-a fost reînnoit abonamentul care îi expirase în 1948.