Accident cu iz de alcool

Accident cu miros de alcool în miez de noapte, în Capitală. Şoferul unui bolid nu a acordat prioritate într-o intersecţie de pe Bulevardul Timişoara şi a izbit în plin o dubiţă. Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost la un pas de a ajunge într-o curte. Un pasager al dubiţei s-a ales cu răni grave şi a avut nevoie de investigaţii amănunţite. Bărbatul care conducea maşina de lux a refuzat să sufle în etilotest şi nici nu a fost de acord să i se recolteze probe de sânge. Pe durata cercetărilor, omului i s-a reţinut permisul de conducere. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pentru că a refuzat să fie testat cu aparatul alcoltest. În plus, el va plăti şi reparaţia gardului distrus.
viewscnt