Piesele româneşti încasează mai puţini bani decât cele din afară şi asta pentru că sunt difuzate mai puţin pe posturile de radio şi televiziune. În topul celor mai mari încasări realizate de autorii operelor muzicale româneşti, anul trecut, stă piesa interpretată de Delia, "Pe aripi de vânt", adică aproape 50 de mii de euro. Piesa a fost compusă de trei autori. UCMR-ADA, asociaţia pentru drepturi a compozitorilor, recomandă ca piesele româneşti să fie din ce în ce mai difuzate, iar autorii pieselor să devină membri ai asociaţiei, astfel vor fi siguri că drepturile lor vor fi protejate.