ISIS: atacuri pe plajele EUROPEI

Un anunţ îngrijorător a fost făcut de serviciile de informaţii din Italia. Acestea avertizează că Statul Islamic plănuieşte atentate pe plajele din Europa la vară. Concret, dispozitive explozive ar putea fi amplasate sub şezlonguri, în nisip, iar teroriştii s-ar putea deghiza în vânzători ambulanţi.

Informaţiile au fost obţinute de italieni de la "o sursă credibilă din Africa" şi au fost transmise şi omologilor din Germania. Vizate ar fi mai ales ţările cu ieşire la Mediterană, precum Spania, Italia şi Franţa, ale căror staţiuni sunt foarte aglomerate pe timpul verii.

Anul trecut, un jihadist înarmat a deschis focul pe o plajă din Tunisia şi a ucis 38 de oameni, în majoritate turişti britanici. Iar în urmă cu o lună, membri ai AL QAIDA au omorât 16 oameni într-o staţiune din Coasta de Fildeş, iar patru dintre victime erau europeni.

viewscnt