Moda selfie-urilor mortale
Cazul adolescentei de 16 ani din Adjud, care a ajuns arsă de vie la spital după ce s-a urcat pe un vagon să-şi facă un selfie, readuce în atenţia opiniei publice un fenomen îngrijorător. Creşte galopant numărul tinerilor teribilişti care-şi riscă viaţa pentru a impresiona pe paginile de socializare cu fotografii inedite. Se caţără pe stâlpi, pe clădiri înalte şi pe vagoanele de tren fără să se gândească o clipă că se expun la pericol de moarte.










