Prognoza meteo pentru sambata, 14 mai

Mâine se va simţi o uşoară răcire a vremii în vestul şi nord-vestul continentului. Se aşteaptă ploi pe suprafeţe extinse în ţările din jumătatea sud-estică, local în vest, sud-vest şi în bazinul central al Mării Mediterane. S-a emis cod roşu de ploi în Germania, cod portocaliu în Cehia şi cod galben în Franţa, Italia, Austria şi Slovenia.
În România la noapte vor fi nori şi averse în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, iar în celelalte regiuni va ploua doar izolat la începutul nopţii, apoi norii se vor risipi. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 15 grade.
Mâine vom avea vreme instabilă în special în vest, în nord şi în centru - unde şi temperaturile vor scădea. Cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp mai ales în zonele montane şi vor exista condiţii de grindină. Vânt cu intensificări se va simţi în centrul ţării, în sud-est şi la munte, iar în restul zonelor doar în timpul ploilor. Vor fi temperaturi maxime între 15 şi 27 de grade, cele mai ridicate dintre ele în sudul Munteniei.
În capitală urmează o noapte cu cer variabil şi 13 grade în zori, urmând ca mâine să avem timp frumos şi temperaturi ridicate - de până la 26 de grade. Seara vor apărea unele înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi mici. Vreme frumoasă şi 24 de grade duminică, însă luniatmosfera redevine răcoroasă şi instabilă, cu averse, descărcări electrice şi vânt în a doua parte a zilei.
În zonele montane mâine instabilitatea atmosferică se va face simţită în majoritatea masivelor şi, local, se vor depăşi 15 l/mp. Vânt va fimai ales pe creste, iar temperaturile vor scădea.

Duminică va fi vreme instabilă mai ales după-amiază şi seara în regiunile intracarpatice, dar şi la munte, în sud-vest şi în sud-est. Se menţin condiţiile de grindină şi mai pot fi cantităţi însemnate de apă.Temperaturile maxime - în scădere în sud şi sud-est - se vor situa între 15 şi 25 de grade.
Luni vremea rămâne instabilă şi devine răcoroasă pentru data la care ne aflăm. Se anunţă temperaturi maxime între 12 şi 22 de grade. Temporar înnorările se vor accentua şi va ploua în centru, în nord, nord-est, la munte şi, pe spaţii mai mici, în restul ţării - în special după-amiază şi seara.
viewscnt