Un artefact descoperit in Salaj da peste cap istoria romanilor

Un artefact descoperit in Salaj da peste cap istoria romanilor
O cruce de piatră descoperită în judeţul Sălaj, la limita cu Maramureşul, dă peste cap istoria românilor. Astfel, muzeografii băimăreni, cei care au descoperit proba şi care au luat-o la „cercetat”, spun că acesta ar fi dovada de necontestat că maramureşenii, locuitorii din zona de nord-vest a ţării, ar avea origini celtice.

„A descoperit crucea pe care am adus-o la Năpradea. Năpradea este chiar la limita cu judeţul Maramureş, nu este în judeţul Maramureş, dar noi din punct de vedere etnografic ne adresăm acestui nord-vest de Românie. Din fericire sau nefericire, nu ştiu cum s-o zic, n-are nici Sălajul nici Satu Mare un muzeu al satului aşa că noi ne adresăm unei zone mai largi. Crucea a fost descoperită în cimitirul satului şi a fost dată în custodia muzeului băimărean chiar de către preotul paroh. M-am dus şi am adus-o. La ei în cimitir, în cimitirul vechi fiind foarte multe cruci celtice, aceasta a rămas oarecum fără moştenitori. Deci era într-un fel sau altul abandonat, crucea fiind ruptă şi căzută pe mormânt. Nefiind urmaşi, noi am cerut-o şi preotul ne-a dat-o în scopuri ştiinţifice, în scopuri muzeale şi am şi expus-o în expoziţia de bază", spune Ilie Gherheş, şef secţie la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară pentru Vocea Transilvaniei.

Artefactul a fost adus la muzeul din Baia Mare şi supus de către specialişti la mai multe teste pentru a i se determina vechimea cu exactitate.

„Este o cruce celtică sigur din secolul XIX, de piatră, nu se mai vede numele pe ea, nu se mai vede nimic dar pe noi ne interesează doar ca exponat, ca obiect muzeal că este o cruce celtică, dovadă a prezenţei celţilor. Ştiţi că în Maramureşul istoric în continuare există crucile celtice dar din lemn. Şi pentru că sunt făcute din lemn nu rezistă atât de mult ca şi crucile făcute din piatră din partea aceasta", mai spune Gherheş.

Astfel de cruci mai sunt şi în zona Chioar din Maramureş, iar crucea celtiucă este un simbol frecvent folosit de meşteri în ciopliturile de pe porţile maramureşene dar, până acum, niciun muzeu din ţară nu are în colcţii un astfel de artefact. „O cruce celtică nu există nicăieri în România, este pentru prima dată la noi. În primul rând pentru că subiectul nu a suscitat interes atât de mare cum îl are astăzi deja", punctează Gherheş, conform RomaniaTV.
viewscnt